Sice daca?!
Chiar crezi ca-mi pasa?! Total neinteresant chiar… Laso moarta-n popushoi…
Acum sunt in vama si de nimic si de nimeni nu-mi mai pasa…toate problemele s-au dus… sau poate ca inca mai sunt acolo, undeva, dar sincer nu-mi pasa!
Cert e un singur lucru, si de asta sunt sigur : Marea imi vorbeste…DA!!! Nu sunt nebun (sau poate?)… Imi sopteste tot timpul inundandu-mi timpanele, tu nu ai cum s-o auzi, nu te mai chinui in van! Nu are rost! … Da, visez! Aiurez!
Chiar daca tie ti se pare departe, pentru mine e aici! Nu ai cum sa intelegi! NICIODATA!
Numai eu pot sa-i vad nenumaratele valuri ce se sparg in solitare stanci ce stau mute parca… Ah! Ce rabdare de stanca imi doresc !
Sa nu-mi pese de vanturi ce ma adie, de ape ce ma rascolesc, de friguri macinandu-ma si de soare arzandu-ma!
Dar sunt doar un om… Ce e un om pentru o stanca?!
Un om e doar o firmitura de nisip, o clipa dintr-o era indepartata, un foton ce se pierde-n atmosfera, o furnica ce dispare-n musuroi, o frunza intr-o padure seculara…
textul original (cugetari in momente de “criza”) il gasiti la adresa http://incultu.blogspot.com
Orice comentariu este apreciat!